Profesioniști romi la bilanț

18 decembrie 2013
Programul de burse academice și dezvoltare personală în domeniul medicinei adresat tinerilor romi poate continua cu sprijinul autorităților și organizațiilor local. ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a Presei a lansat azi, 18 decembrie 2013, în cadrul unei conferințe de presă găzduite de Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, ghidul de bune practici în derularea programelor de susținere a tinerilor romi care studiază medicina.  Evenimentul a marcat finalul proiectului “O generație de specialiști romi în domeniul medical”. În cadrul conferinței au fost premiați bursierii prezenți, în semn de recunoaștere a reușitelor academice obținute de aceștia. Ghidul de bune practici prezintă rezultatele proiectului, adunând laolaltă interviuri cu bursierii, medicii și profesorii implicați în proiect. Materialul conține relatări ale reprezentanților organizațiilor...
Continuare "Profesioniști romi la bilanț" »

Data limită de aplicare la TUTORAT ȘI BURSE se prelungește până la 18 martie 2013

11 martie 2013
Liceenii și absolvenții de liceu romi care își doresc ca în acest an să susțină examenul de admitere în cadrul unei instituții de învățământ din domeniul medicinei umane, se mai pot înscrie la TUTORT ȘI BURSE până la 18 martie 2013.  Tinerii romi cu vârsta maximă de 35 de ani (născuți începând cu data de 1 octombrie 1978, inclusiv), care în anul academic 2012-2013 sunt înscriși în ultimul an de studiu liceal (clasa a XII-a zi sau a XIII-a frecvență redusă), dar și absolvenții de liceu romi care au obținut diploma de bacalaureat în anii anteriori și care nu sunt încadrați într-o altă formă de învățământ, pot aplica la tutorat, pe site-ul www.profesionistiromi.ro secțiunea BURSE ROMI, până pe 18 martie 2013. Pentru finalizarea înscrierii, candidații vor transmite prin poștă o serie de documente (detalii pe...
Continuare "Data limită de aplicare la TUTORAT ȘI BURSE se prelungește până la 18 martie 2013" »

A șasea etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită de aplicare 11 martie 2013

27 februarie 2013
Programul de Dezvoltare Personală Profesioniști romi în domeniul medical lansează astăzi cea de-a șasea sesiune de înscrieri în cadrul programului de TUTORAT ȘI BURSE adresat liceenilor și absolvenților de liceu romi care își doresc ca în acest an să susțină examenul de admitere în cadrul unei instituții de învățământ din domeniul medicinei umane. Tinerii romi cu vârsta maximă de 35 de ani (născuți începând cu data de 1 octombrie 1978, inclusiv), care în anul academic 2012-2013 sunt înscriși în ultimul an de studiu liceal (clasa a XII-a zi sau a XIII-a frecvență redusă), dar și absolvenții de liceu romi care au obținut diploma de bacalaureat în anii anteriori și care nu sunt încadrați într-o altă formă de învățământ, pot aplica la tutorat, pe site-ul www.profesionistiromi.ro secțiunea BURSE ROMI, până pe 11 martie 2013. Pentru...
Continuare "A șasea etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită de aplicare 11 martie 2013" »

48 de tineri romi se califică la Iași pentru meserii în domeniul sănătății

14 februarie 2013
ActiveWatch a demarat săptămâna trecută, la Iași, cursul de mediator sanitar și cursul de lucrător social în comunitate, esențiale pentru dezvoltarea profesională a tinerilor romi din regiune. În paralel, la Iași se pregătește începerea unui nou curs de brancardier iar la București se desfășoară cursul de mediator sanitar. Aceste cursuri sunt oferite în mod gratuit tinerilor romi în cadrul unui amplu program de calificare/ recalificare dezvoltat prin proiectul O generație de specialiști romi în domeniul medical. Programul are capacitatea să dezvolte profesional în cursul anului 2013, peste 125 de tineri cetățeni români de etnie romă. Programul de calificare/ recalificare a tinerilor romi în domeniul medical este un program integrat de pregătire profesională în diverse specializări ale domeniului sănătății, igienei și serviciilor sociale care oferă servicii de orientare în...
Continuare "48 de tineri romi se califică la Iași pentru meserii în domeniul sănătății" »

Mentori și burse pentru tinerii studenți și medici rezidenți romi

29 noiembrie 2012
Programul de Dezvoltare Personală  Profesioniști romi în domeniul medical lansează pe 1 decembrie 2012 înscrierile în cadrul componentei MENTORAT ȘI BURSE adresată tinerilor medici rezidenți romi și tinerilor studenți romi care studiază în domeniul medicinei umane și care au promovat anul academic 2011-2012, chiar dacă au avut restanțe. Tinerii romi cu vârsta maximă de 35 de ani (născuți începând cu data de 1 octombrie 1978 inclusiv), care în anul universitar 2012-2013 sunt medici rezidenți în cadrul spitalelor din România sau sunt studenți, masteranzi sau doctoranzi în cadrul unităților de învăţământ universitar sau postuniversitar cu profil medical acreditate în România pot aplica la MENTORAT ȘI BURSE, pe site-ul www.profesionistiromi.ro secțiunea BURSE ROMI, până pe 20 decembrie 2012. Pentru finalizarea înscrierii, candidații vor transmite o serie...
Continuare "Mentori și burse pentru tinerii studenți și medici rezidenți romi" »

A cincea etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită de aplicare 10 decembrie 2012

22 noiembrie 2012
Tutorat și burse pentru liceenii și absolvenții de liceu romi pasionați de medicină Programul de Dezvoltare Personală Profesioniști romi în domeniul medical lansează astăzi cea de-a cincea sesiune de înscrieri în cadrul programului de TUTORAT ȘI BURSE adresat liceenilor și absolvenților de liceu romi care își doresc ca anul viitor să susțină examenul de admitere în cadrul unei instituții de învățământ din domeniul medicinei umane. Tinerii romi cu vârsta maximă de 35 de ani (născuți începând cu data de 1 octombrie 1978, inclusiv), care în anul academic 2012-2013 sunt înscriși în ultimul an de studiu liceal (clasa a XII-a zi sau a XIII-a frecvență redusă), dar și absolvenții de liceu care au obținut diploma de bacalaureat în anii anteriori și care nu sunt încadrați într-o altă formă de învățământ, pot aplica la tutorat, pe site-ul...
Continuare "A cincea etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită de aplicare 10 decembrie 2012" »

A patra etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită de aplicare 31 octombrie 2012

01 octombrie 2012
Pregătire academică și burse pentru liceenii și absolvenții de liceu romi pasionați de medicină Programul de Dezvoltare Personală Profesioniști romi în domeniul medical lansează cea de-a patra sesiune de înscrieri în cadrul programului de TUTORAT ȘI BURSE adresat liceenilor și absolvenților de liceu romi care își doresc ca anul viitor să susțină examenul de admitere în cadrul unei instituții de învățământ din domeniul medicinei umane. În cursul anului academic 2012 – 2013 sunt oferite sesiuni de pregătire, în regim gratuit, pentru 200 de elevi și absolvenți de liceu de etnie romă, la materiile biologie și chimie/ fizică. Cursurile sunt axate pe programa pentru admiterea în unităţile de învăţământ superior cu profil medical și sunt realizate de profesori de specialitate. În plus, candidații selectați în program participă la tabere de motivare și...
Continuare "A patra etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită de aplicare 31 octombrie 2012" »

Lansarea ediției 2012 - 2013 a programului Profesioniști romi în domeniul medical

20 septembrie 2012
Profesioniști romi în domeniul medical Programul de burse academice și dezvoltare personală în domeniul medicinei adresat tinerilor romi Ediția 2012 – 2013   „Am avut încredere din primul moment în acest proiect și s-a dovedit că am mizat corect. Iată că deja avem câteva generații de tineri romi care pot fi un exemplu pentru orice tânăr din România. Așa cum am spus și în alte rânduri, acest proiect se va bucura întotdeauna de sprijinul meu.” a declarat Raed Arafat pentru conferința de lansare a ediției 2012-2013 a programului Profesioniști romi în domeniul medical.   ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a Presei a lansat azi, 20 septembrie 2012, în cadrul unei conferințe de presă, ediția 2012-2013 a Programului de Dezvoltare Personală Profesioniști romi în domeniul medical, precum și Programul de calificare/recalificare a tinerilor romi în...
Continuare "Lansarea ediției 2012 - 2013 a programului Profesioniști romi în domeniul medical" »

Invitație conferință de presă

18 septembrie 2012
Profesioniști romi în domeniul medical Program de burse academice si dezvoltare personala in domeniul medicinei adresat tinerilor romi Editia 2012 - 2013   ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei va invita sa participati la conferinta de presa prilejuita de lansarea editiei 2012-2013 a Programului de Dezvoltare Personala Profesionisti romi in domeniul medical. Evenimentul va avea loc joi, 20 septembrie 2012, incepand cu ora 11:00, la sediul ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei (Calea Plevnei nr. 98, Bucuresti). Evenimentul marcheaza lansarea editiei 2012 – 2013 a programului de burse academice si dezvoltare personala in domeniul medicinei adresat tinerilor romi, pe care ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei il implementeaza la nivel national, in parteneriat cu Fundatia Roma Education Fund Romania, Asociatia Medicilor Rezidenti, Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate – SASTIPEN si Open Society Institute...
Continuare "Invitație conferință de presă" »

Mentori și burse pentru tinerii romi care studiază medicina

14 septembrie 2012
Programul de Dezvoltare Personală Profesioniști romi în domeniul medical lansează pe 15 septembrie 2012 înscrierile în cadrul componentei MENTORAT ȘI BURSE adresată tinerilor romi care studiază în domeniul medicinei umane. Tinerii romi cu vârsta maximă de 35 de ani (născuți începând cu data de 1 octombrie 1978 inclusiv), care în anul universitar 2012-2013 vor fi studenți, masteranzi sau doctoranzi în cadrul unităților de învăţământ universitar sau postuniversitar cu profil medical acreditate în România sau care vor fi elevi în cadrul şcolilor postliceale sanitare acreditate în România pot aplica la MENTORAT ȘI BURSE, pe site-ul www.profesionistiromi.ro secțiunea BURSE ROMI, până pe 30 octombrie 2012. Pentru finalizarea înscrierii, candidații vor transmite o serie de documente prin poștă (detalii pe site). Componenta MENTORAT ȘI BURSE oferă, în...
Continuare "Mentori și burse pentru tinerii romi care studiază medicina" »

A treia etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită 30 septembrie 2012

23 august 2012
Pregătire academică și burse pentru liceenii și absolvenții de liceu romi pasionați de medicină Programul de Dezvoltare Personală Profesioniști romi în domeniul medical lansează cea de-a treia sesiune de înscrieri în cadrul programului de TUTORAT ȘI BURSE adresat liceenilor și absolvenților de liceu romi care își doresc ca anul viitor să susțină examenul de admitere în cadrul unei instituții de învățământ din domeniul medicinei umane. În cursul anului academic 2012 – 2013 sunt oferite sesiuni de pregătire, în regim gratuit, pentru 200 de elevi și absolvenți de liceu de etnie romă, la materiile biologie și chimie/ fizică. Cursurile sunt axate pe programa pentru admiterea în unităţile de învăţământ superior cu profil medical și sunt realizate de profesori de specialitate. În plus, candidații selectați în program participă la tabere de motivare și primesc...
Continuare "A treia etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită 30 septembrie 2012" »

A doua etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită 5 august 2012

02 iulie 2012
Pregătire academică și burse pentru elevii de liceu romi pasionați de medicină Programul de Dezvoltare Personală Profesioniști romi în domeniul medical lansează o nouă sesiune de înscrieri în cadrul programului de TUTORAT ȘI BURSE adresat liceenilor romi care își doresc ca anul viitor să susțină examenul de admitere în cadrul unei instituții de învățământ din domeniul medicinei umane. Elevii romi, care în anul academic 2012-2013 vor fi înscriși în ultimul an de studiu liceal (clasa a XII-a zi sau a XIII-a frecvență redusă), pot aplica la tutorat, pe site-ul www.profesionistiromi.ro secțiunea BURSE ROMI, până pe 5 august 2012. De asemenea, pentru finalizarea înscrierii, candidații trebuie sa transmită o serie de documente (detalii în Instrucțiunile de aplicare). În cursul anului academic 2012 – 2013 sunt oferite sesiuni de pregătire, în regim gratuit, pentru...
Continuare "A doua etapă de înscrieri la TUTORAT ȘI BURSE - dată limită 5 august 2012" »

Pregătire academică și burse pentru elevii de liceu romi pasionați de medicină

05 iunie 2012
Programul de Dezvoltare Personală Profesioniști romi în domeniul medical lansează o nouă sesiune de înscrieri în cadrul programului de TUTORAT ȘI BURSE adresat liceenilor romi care își doresc ca anul viitor să susțină examenul de admitere în cadrul unei instituții de învățământ din domeniul medicinei umane. Elevii romi, care în anul academic 2012-2013 vor fi înscriși în ultimul an de studiu liceal (clasa a XII-a zi sau a XIII-a frecvență redusă), pot aplica la tutorat, pe site-ul www.profesionistiromi.ro secțiunea BURSE ROMI, până pe 25 iunie 2012. De asemenea, pentru finalizarea înscrierii, candidații trebuie sa transmită o serie de documente (detalii pe site). În cursul anului academic 2012 – 2013 sunt oferite sesiuni de pregătire, în regim gratuit, pentru 200 de elevi de liceu de etnie romă, la materiile biologie și chimie/ fizică. Cursurile sunt axate pe...
Continuare "Pregătire academică și burse pentru elevii de liceu romi pasionați de medicină" »

Experiment social in strada – tineri liceeni romi au purtat in spate etichetele discriminarii

27 aprilie 2012
Ce inseamna sa discriminezi? Ce inseamna sa pui etichete oamenilor pe care nu ii cunosti? Trei tineri romi care se pregatesc pentru medicina au purtat etichetele discriminarii in spate si s-au plimbat timp de doua zile, prin cele mai aglomerate zone din Bucuresti. Am fost in strada si am experimentat fenomenul etichetarii impreuna cu Neculae Ene, Robert Grancea, Cristian Priboi*. Am cules priviri uimite, furise, chiar si opinii fata de actiune. Unii trecatori au avut opinii care sustin campaniile impotriva discriminarii pe criterii etnice. Cu toate acestea stereotipurile, ideile preconcepute, exista si nu de putine ori ii judecam pe cei din jurul nostru dupa culoarea pielii, si nu dupa faptele si potentialul lor. Ne-am dorit să ii punem pe oameni faţa in faţa cu un adevar simplu: etichetele pe care le lipim pe fruntile tinerilor romi, devin pentru acestia povara pentru o viata intreaga. Acum avem marturia actiunii noastre intr-un material video care prezinta...
Continuare "Experiment social in strada – tineri liceeni romi au purtat in spate etichetele discriminarii" »

Ioana Hasu – Radio RFI este castigatoarea concursului "Ce va fi cand va fi mare"

18 aprilie 2012
Concursul Ce va fi cand va fi mare? s-a incheiat, iar castigatorul este jurnalista Ioana Hasu de la Radio RFI. Materialul inscris in concurs si premiat este emisiunea Sanatatea Fm difuzata la RFI in 14.03.2012. Materialul poate fi ascultat aici. Juriul a fost format din 5 membri, profesionisti in domeniile media, comunicare, problematica roma: Mariana Sandu – doctor in sociologie, coordonator programe, Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate ‐ SASTIPEN; Ioana Avadani – jurnalist, director executiv, Centrul pentru Jurnalism Independent; Cristi Lupşa – jurnalist, editor, fondator Decat o Revista; Florin Serban – regizor; Mugur Ciumageanu – psiholog. Multumim de interes si participare la concurs si va dorim mult succes si cat mai multe subiecte de interes! Concursul de presa face parte din Campania antidiscriminare “Profesionişti romi în domeniul medical” care abordează discriminarea din prisma...
Continuare "Ioana Hasu – Radio RFI este castigatoarea concursului "Ce va fi cand va fi mare"" »

Ziua Internationala a Romilor se sarbatoreste in fiecare an la inceputul lunii aprilie

07 aprilie 2012
Ideea de a marca o astfel de zi a luat nastere la Londra, in 1971, la primul congres international al romilor. Atunci s-a luat decizia ca 8 aprilie sa devina Ziua Internationala a Romilor din intreaga lume. Din dorinta de a marca aceasta zi in cadrul campaniei Profesionisti romi in domeniul medical, echipa ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei a discutat cu personalitatii ale vietii culturale, politice, jurnalistice din Romania pentru a le afla opinia despre accesul romilor la educatie si la meserii cu inalta calificare. Fiecare personalitate intervievata, a fost rugata sa faca un exercitiu de imaginatie si sa ne spuna <Ce ar fi devenit daca s-ar fi nascut rom?>. Au raspuns provocarii noastre Adriana Saftoiu – om politic, Lucian Mandruta – fost prezentator TV, director creatie Mediafax, Simona Gherghe – prezentator TV, Alexandru Tomescu - violonist, Vasile Calofir - actor, Mihaela Bilic – nutritionist, cuplul Cristian...
Continuare "Ziua Internationala a Romilor se sarbatoreste in fiecare an la inceputul lunii aprilie" »

Discriminarea aduce oamenii în stradă

08 martie 2012
Trei liceeni romi îşi spun poveştile despre “etichetare”, pe stradă, în Bucureşti ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei continuă campania antidiscriminareProfesionişti romi în domeniul medical, cu mesajul „Copiii romi visează ce-i lăsăm noi să viseze”. Trei liceeni romi purtând în spate etichetele discriminării vor putea fi văzuti în cele mai aglomerate zone ale Bucureştiului, luni, 12 şi marţi, 13 martie. Noul experiment social creat pentru a surprinde reacţiile reale, neregizate ale oamenilor se va desfăşura după următorul program: Dată acţiune Locatii Ore activare Luni, 12 martie 2012 Piaţa Romană - zona de la coloane...
Continuare "Discriminarea aduce oamenii în stradă" »

Lansarea campaniei antidiscriminare "Profesioniști romi în domeniul medical"

13 decembrie 2011
ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei a lansat campania antidiscriminare Profesioniști romi în domeniul medical, cu mesajul „Copiii romi visează ce-i lăsăm noi să viseze” , marți, 13 decembrie, la Cafe Godot, în cadrul unei intalniri între jurnaliști, profesioniștii romi, experți antidiscriminare și echipa proiectului. Campania antidiscriminare are misiunea de a combate prejudecățile despre persoanele de etnie romă și despre capacitatea acestora de a deveni profesioniști cu înaltă calificare. Mircea Toma, președinte ActiveWatch: ”Dupa 600 de ani de robie, eliberarea romilor s-a produs fără o asistență care să le asigure tranziția către o condiție socială egală cu a celorlalți cetățeni. Au rămas marginali și stigmatizați ca marginali. Marginalizarea generează sărăcie, sărăcia - delincvență, iar delincvența consolidează stigma. Acest cerc vicios poate fi spart...
Continuare "Lansarea campaniei antidiscriminare "Profesioniști romi în domeniul medical"" »

Centre de tutorat - ultimele doua săptămâni de aplicare în program

16 septembrie 2011
www.BurseRomi.ro CENTRE DE TUTORAT – ultimele 2 săptămâni de aplicare în program Pregătire în regim gratuit pentru elevii de liceu romi care îşi doresc să studieze medicina Elevii de liceu romi din clasa a XII-a sau a XIII-a (în anul școlar 2011 – 2012) care vor să devină profesionişti în domeniul medical sunt sprijiniţi în cadrul proiectului O generaţie de specialişti romi în domeniul medical să îşi împlinească visul. Aceştia vor fi pregătiţi în ultimul an de studiu liceal la materiile necesare admiterii în universități, facultăţi, colegii de medicină şi şcoli postliceale sanitare. BURSE SI MEDITAŢII GRATUITE - 200 DE LOCURI Elevii romi care sunt în clasa a XII-a sau a XIII-a, în anul școlar 2011 - 2012 şi care îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul medical pot beneficia de burse lunare în valoare de 200 de lei şi de meditaţii în regim gratuit la materiile...
Continuare "Centre de tutorat - ultimele doua săptămâni de aplicare în program" »

Centre de mentorat - primele rezultate obținute după închiderea sistemului de aplicare online

29 iulie 2011
www.BurseRomi.ro CENTRE DE MENTORAT Burse și mentori pentru tinerii romi care studiază în domeniul medical Primele rezultate obținute după închiderea sistemului de aplicare online. Concurență de peste 3 candidați pe loc! 273 de tineri romi care studiază în domeniul medical s-au înscris în perioada 12 aprilie – 27 iulie 2011 pe platforma BurseRomi.ro pentru a fi selectați în cadrul centrelor de mentorat organizate la nivel național. În contextul unei concurențe de peste 3 candidați pe loc, comisia de selecție îi va alege pe cei mai motivați și mai performanți 80 dintre aceștia. Rezultatele selecției vor fi anunțate pe 12 august 2011. Competiția este deschisă tuturor tinerilor români de etnie romă care studiază în cadrul facultăților, colegiilor sau școlilor postliceale cu profil medical acreditate în România. Categoriile de aplicanți care au intrat în concurs sunt reprezentate altfel: Număr...
Continuare "Centre de mentorat - primele rezultate obținute după închiderea sistemului de aplicare online" »